Impera.

Imi propusesem sa vorbesc despre impresia pe care mi-a lasat-o filmul "Dangerous Beauty", cel pe care l-am vazut in weekendul petrecut la Bran.

Am constatat ca ne pasa cel mai mult de lucrurile pe care nu le avem. Cu cat ne e mai greu sa le obtinem cu atat suntem mai atasati de ele. Apoi, odata ce le-am obtinut intra in categoria lucrurilor lipsite de interes, comune, uzate. Dar dincolo de lucruri - de un blackberry, un minilaptop, o masina, eu stiu ce alt obiect la moda acum - si oamenii au parte de acelasi tratament, doar ca ei simt cand se transforma din comoara in banal.

Filmul urmareste o poveste de dragoste, dar si felul in care se maturizeaza protagonista incepand cu ziua in care cel de care era indragostita o refuza, pe motiv ca nu se potrivesc din punct de vedere social. Sa zicem "noroc cu maica'sa" caci a instruit-o sa devina la femme fatale, cea mai dorita curtezana din Venetia, care ii refuza numai fostului ei iubit privilegiul de a o intalni in dormitor. Sa vezi atunci ce-a crescut dorinta si regretul lui Marco pentru faptul ca nu o putea avea. Tipa s-a tinut mult timp pe pozitii, el s-a straduit in toate felurile s-o impresioneze, iar in cele din urma n-a mai stat nimic in calea iubirii lor...

Domnule, cand vrei cu toata fiinta sa cuceresti pe cineva, cu atat mai mult te straduiesti cu cat te respinge sau se face ca nu pricepe ce vrei. E un joc tare pasionant pe care l-am jucat si eu. Uneori s-a terminat repede si n-a avut farmec. Alteori a durat chiar si ani, a avut un apogeu frumos, dar tot s-a terminat. Si imi imaginez ca si finalul filmului era tot un apogeu. De atunci incolo mai mult decat probabil pasiunea avea sa se transforme in obisnuinta, de ce nu rutina si certuri.

Pana la urma toata frumusetea filmelor de dragoste e ca au happy end si te lasa cu speranta... cu un gand pe care il poti verbaliza "Hai ca se poate!".



*Note to self: Scrie pe blog cat timp sentimentul e proaspat.